Viața și ochii tăi 4 timp citire

DUREREA DE GÂT ȘI DE UMERI

Distribuiți pe

Tensiunea gâtului și a umerilor poate duce la dureri de ochi, deoarece mușchii încordați pot apăsa pe nervii oculari din spatele gâtului.

Dacă vă gândiți care ar putea fi cauzele durerii de ochi sau a ochilor obosiți, cu siguranță nu ați crede că tensiunea din umeri sau gât ar putea avea vreun efect. Din punct de vedere anatomic, simțurile vă sunt controlate de creier și sunt transmise prin intermediul sistemului nervos  prin măduva spinării. În cazul ochilor, vederea este transmisă de la nervul optic care trimite semnale electrice de la retină către creier. Tensiunea musculară din partea de sus a spatelui, a gâtului și a umerilor poate duce la dureri de cap și probleme de vedere, deoarece fluxul de sânge către ochi este redus.

neck pain

Semnele pe care le puteți observa sunt 

  • O durere puternică în jurul tâmplelor
  • Vedere în ceață sau focalizare cu dificultate
  • Migrene
  • Greață sau vomă

CAUZE

Iată câțiva factori care pot provoca dureri de gât sau de umeri. 

Dispozitivele digitale – Folosirea dispozitivelor digitale este din ce în ce mai frecventă. Când priviți la un ecran, ochii sunt solicitați foarte mult, din cauza strălucirii ecranului. Putem clipi chiar de două ori mai puțin, iar asta poate să însemne de multe ori că ne încruntăm ca să ne uităm la ecran. 

Postura – Postura este foarte importantă și poate fi afectată de statul zilnic la birou sau de hobby-uri solicitante din punct de vedere fizic. Modificările de postură pot afecta efortul pe care îl depun mușchii spatelui, iar acest lucru poate duce la dureri de cap și alte tipuri de dureri. 

Vederea necorectată – Afecțiunile oculare care nu sunt diagnosticate, de exemplu hipermetropia sau presbiopia vă vor face să vă încruntați și să vă doară ochii când încercați să focalizați. Postura poate fi afectată dacă încercați să vă apropiați sau să vă îndepărtați de un obiect.

Dacă aveți dureri puternice de gât și de umeri, vă recomadăm să vă adresați specialistului vederii sau medicului.

CUM SĂ DIMINUAȚI DUREREA DE GÂT ȘI DE UMERI? 

Iată câteva sugestii care vă pot fi de folos: 

  • Faceți pauze dese atunci când lucrați la calculator. Când vă ridicați de la calculator sau nu vă uitați în ecran, se reduce oboseala ochilor și vă puteți întinde mușchii.
  • Asigurați-vă că vă aflați la o distanță de o lungime de braț de calculator. 
  • Observați-vă postura și corectați-vă dacă începeți să stați cocoșat. 

ȘTIAȚI CĂ? 

Există lentile specializate pentru cei care stau mult în fața calculatorului. Cereți mai multe informații specialistului vederii despre lentilele varifocale specializate sau despre lentilele monofocale specializate dacă de obicei purtați ochelari atunci când folosiți dispozitive digitale. Specialistul vederii vă va recomanda lentile care să reducă sindromul privitului la calculator.